Descriere
LIFE Ulei Esential Integral de Pin 10ml
ULEI ESENȚIAL INTEGRAL (NEFRACȚIONAT)
În silvicultură, pinul este cunoscut drept specie-pionier – un club select și foarte restrâns de arbori care au o rezistență ieșită din comun la ger, secetă, arșiță, soluri sărace, fiind printre cele mai puternice organisme vegetale din lume. Arma secretă a pinului stă concentrată în acele sale dure și ascuțite, fiind chiar uleiul volatil, pe care această plantă îl sintetizează. Ei bine, uleiul de pin poartă cu el foarte multe din calitățile arborelui din care provine, fiind un adversar puternic al bacteriilor, virușilor și fungilor care plutesc în aer. Chiar la nivel psihic, conform cercetărilor științifice, uleiul de pin induce o stare de stabilitate, de tonus, de siguranță, conferind parcă ceva din impetuozitatea și forța pinului. Apoi, acest ulei este printre puținele anti-alergice din clasa sa de substanțe, ușurând respirația, calmând tusea, luptând contra infecțiilor bronșice, pulmonare sau nazale.
Mod de utilizare intern: Se iau câte 3-4 picături, de 2 ori pe zi. Fiecare doză se dizolvă în prealabil într-o linguriță de miere sau într-un sfert de linguriță de ulei alimentar.
Ingrediente: Pin (Pinus sylvestris), ulei esențial 100%.
ACȚIUNI – INTERN: antiinflamator respirator, antiinflamator urinar, antitusiv, stimulent respirator, tonic psihic, diuretic ușor, depurativ, antiseptic urinar, antibacterian, antifungic.
ACȚIUNI – EXTERN: antialergic, antitusiv, stimulent respirator, antireumatic, tonic psihic, antidepresiv, stimulent al respirației (mărește amplitudinea respirației și regularizează ritmul respirator), antialergic, purificator al aerului (aerosolii de ulei de pin), bactericid, antifungic, anti-algic.
INDICAȚII INTERNE: bronșită astmatiformă, prevenirea astmului, tuse de diverse etiologii, infecții urinare, infecții renale, retenție de apă în țesuturi, adjuvant în alergii respiratorii.
INDICAȚII EXTERNE: dureri musculare, crampe musculare, depresie, stări astenice, alergii respiratorii, adjuvant în astmul bronșic, nevralgii cu localizare diversă, reducerea stresului, dureri reumatice, infestarea aerului cu mucegaiuri (Aspergillus flavus, A. fumigatus, A. niger).
Prezentare: Recipient de sticlă, 10ml, ambalat în cutie de carton.
A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici. A se consuma de preferință, înainte de: vezi data înscrisă pe ambalaj. A se păstra bine închis, ferit de umiditate și căldură.
Produsul este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat și echilibrat și un mod de viață sănătos. A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic.
Precauții: Nu se va depăși doza indicată și nu se va administra nediluat. Se administrează doar diluat în miere sau ulei alimentar, nu și în apă.
Contraindicații: Nu se administrează persoanelor alergice la plante din Fam. Pinaceae.
Produs notificat de Serviciul Național pentru Plante Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului
Notificare nr. 10849/15.02.2017